Platforma SELENIO unifica intr-un singur sasiu de inaltime 3RU procesarea video/audio din banda de baza cu procesarea si compresia de semnale video broadband utilizate in retelele IP.
Sunt prezentate in continuare sasiul SELENIO, arhitectura interna, controlul si managementul platformei, precum si inovatiile tehnice adoptate.
Sasiul SELENIO inglobeaza mai multe inovatii tehnice:
- Convergenta: unificarea semnalelor baseband (video/audio) si broadband (semnale cu compresie via interfete ASI sau IP) intr-un singur sasiu
- Alimentare furmizata de sasiu – suficienta pentru toate tipurile de configuratii: 650W in sasiu de 3RU, care inseamna 40W per slot de modul cu ventilatie fortata dinspre fata catre spatele sasiului
- Arhitectura interna de conexiune in forma de “stea” care asigura redundanta completa. Sasiul dispune de 3 retele independente: retea de management si control, retea video IP, retea bidirectionala serial digitala SDI intre fiecare modul si fiecare controller (sasiul fiind echipat cu 2 controller-e)
- Toate componentele sasiului sunt redundante. Controller-ul redundant de sasiu este interconectat separat cu toate modulele instalate
- Densitate mare de semnale de intrare/iesire per modul datotita folosirii mufelor HD-BNC (densitate dubla fata de BNC-urile clasice)
- Simplificarea operabilitatii: nu mai sunt necesare cabluri de conexiune externe intre module
- Interfata grafica de control via ethernet usor de utilizat ce contine si o reprezentare sub forma de schema bloc a modulelor interconectate si a traseelor de semnal
- Prelucrari avansate de semnale audio stereo si surround: procesari audio spatiale DTS Neural, loudness, codare/decodare Dolby
I. Prezentarea exterioara a sasiului.
Partea frontala a sasiului de inaltime 3RU include:
- panoul frontal cu display si comenzile locale (butoane + scroll cu senzori capacitivi), setarile putandu-se face si local
- port ethernet pentru accesare rapida in vederea controlului prin interfata Web
- port USB 2.0 pentru salvare/incarcare de presetari, transfer de log-uri si alarme de sistem
- 5 LED-uri de stare/alarma: stare controller, stare fizica sistem, stare globala module, prezenta semnale de intrare, alarme majore.
In partea din spate a sasiului se pot observa toate modulele si componentele cu care este echipat.
Sasiul are o alcatuire simetrica la stanga si la dreapta:
- sursele de alimentare (primara si secundara)
- modulele de intrare semnal de referinta primar si secundar (care se introduc in controller-ul primar, respectiv secundar al sasiului)
- porturi de date primar si secundar (care pot fi de tip RJ45 sau intrari optice)
- porturi de control primar si secundar (RJ45)
- intrari/iesiri GPI
- cele 14 sloturi de module de prelucrare video/audio in banda de baza (frame sync pentru toate tipurile de semnale 3G/HD/SD-SDI si video analogic, conversii up/down/cross, conversii de raport de aspect, conversii de frame rate, procesari video avansate, embedare/dez-embedare audio si procesare semnale audio analogice si digitale, prelucrari sunet surround (DTS), loudness, codare/decodare Dolby, generatoare de logo, s.a.) si semnale video broadband (codare/decodare semnale MPEG-2 si H.264 SD si HD cu esantionare 4:2:0 si 4:2:2, prelucrari semnale ASI si IP, multiplexari/demultiplexari de Transport Stream).
II. Arhitectura interna a sasiului SELENIO
Arhitectura redundanta distribuita simetric se regaseste si in interiorul sasiului.
SELENIO: alimentare
Sursa de alimentare Primara (Pwr Supply 1) asigura alimentarea intregului sasiu, in timp ce sursa de alimentare secundara (Pwr Supply 2) asigura redundanta.
SELENIO: controller-ele de sasiu
Cele 2 controller-e ale sasiului sunt dispuse simetric. Al 2-lea controller contine o copie exacta a setarilor controller-ului primar (oferind redundanta).
Fiecare controller dispune de 3 magistrale independente: magistrala de control si configurare, magistrala de gigabit ethernet pentru semnale video broadband si rutare intre module si controller-e, magistrala video bidirectionala in banda de baza de 3Gbps pentru rutare semnale intre module si construire de trasee de semnal redundante.
Fiecare controller are 3 blocuri distincte (corespunzatoare celor 3 magistrale mentionate mai sus): modulul pentru semnale video bidirectionale 3G/HD/SD-SDI, modulul ethernet 100 Gbps si modulul de gigabit ethernet (1000Mbps).
Modulul de gigabit ethernet este disponibil in 2 variante: gigabit ehernet “pe cupru” (RJ45) sau gigabit ehernet pe fibra optica (SFP), asigurand astfel interfatarea directa cu oricare tip de retea de date.
Conectarea fiecarui controller cu sloturile de module si cu restul sasiului este realizata intr-o arhitectura de tip “stea” care asigura cai redundante complete:
- cale de semnal bidirectionala in banda de baza (3G/HD/SD-SDI) intre sistemul de rutare al controller-ului si fiecare din cele 14 sloturi de module (reprezentate in figura de mai jos cu trasee mov desemnate de notatiile SDI> si SDI<). Fiecare controller include un router baseband pe 16 nivele cu dimensiunea 32 x 32 pentru selectia semnalelor.
- reteaua ethernet de 100Mbps pentru control si configurare intre controller si fiecare slot de modul in parte
- reteaua de gigabit ethernet (1000Mbps) pentru semnale video broadband, rutare intre module si controller si construirea de cai redundante de semnal
Pe langa aceasta arhitectura de conexiune in forma de “stea” mai exista si o magistrala comuna celor 14 sloturi de modul alcatuita din 5 cai bidirectionale cu rata de bit 3Gbps (necesare schimbului local de semnale intre module). Aceasta magistrala este reprezentata de traseul galben din figura de mai sus. In figura de mai jos este prezentata aceasta arhitectura sub forma de schema bloc (impreuna cu cele 2 controller-e de sasiu):
SELENIO: magistrala locala dedicata celor 14 sloturi de module
Asa cum s-a mentionat anterior, exista si o magistrala comuna celor 14 sloturi de modul alcatuita din 5 cai bidirectionale cu rata de bit 3Gbps. Aceasta magistrala este necesara pentru schimbul de semnale local intre module, expansiuni si efectuarea de cai redundante de semnal cand se doreste acest lucru.
SELENIO: semnale de referinta analogice si digitale
Sasiul dispune de 2 blocuri de sincronizare dispuse simetric: blocul de sincronizare primar (Genlock 1) si blocul de sincronizare redundant (Genlock 2).
Blocul de sincronizare primar poate fi sincronizat extern cu semnal video analogic, black burst (BB), tri-level sync (TLS).
Blocul de sincronizare secundar (redundant) poate fi sincronizat extern cu semnal video analogic, black burst (BB), tri-level sync (TLS) sau semnal audio de referinta digital (DARS).
Din punct de vedere al sincronizarii externe, sasiul SELENIO poate lucra in 2 configuratii:
- configuratie redundanta de sincronizare: fiecare bloc de sinronizare primeste semnale identice de refetinta (semnal video analogic sau tri-level sync)
- configuratie distribuita: blocul de sincronizare primar sincronizat extern cu semnal video analogic, black burst sau tri-level sync, iar blocul de sincronizare secundar sincronizat extern cu semnal audio de referinta digital DARS (in conformitate cu standardul AES-11)
Tot din semnalele de referinta mentionate mai sus se genereaza inca un semnal digital de referinta digital de 27MHz necesar modulelor encodere si decodere care prelucreaza semnale video broadband. Si acest semnal digital de referinta prezinta redundanta, asa cum este ilustrat si in figura de mai jos.
SELENIO: comenzi GPI
Sasiul dispune de un singur modul de GPI cu 2 intrari si 2 iesiri utilizabile pentru executie presetari si semnalizare alarme (conform figurii de mai jos):
III. Configuratii de lucru cu si fara redundanta
Sasiul de SELENIO poate lucra atat in configuratie redundanta cat si neredundanta. In configuratie neredundanta se utilizeaza numai intrarile primare, conform figurii de mai jos:
In configuratie redundanta se utilizeaza si intrarile secundare:
Asa cum s-a mai mentionat, pe langa legaturile individuale dintre fiecare controller si cele 14 sloturi de modul, fiecare controller include si o matrice de rutare (crosspoint) pentru rutarea interna a semnalelor. Rezulta de aici ca exista redundanta si la nivelul rutarii interne:
IV. Controlul si managementul platformei SELENIO
SELENIO dispune de mai multe modalitati de control si configurare:
- control prin interfata web cu grafica avansata ce utilizeaza tehnologia Microsoft Silverlight. Se poate vizualiza amplasarea si starea modulelor in sasiu, alarmele si versiunile de firmware.
Deasemeni este ilustrata o schema bloc logica cu modul de interconectare a modulelor. Semnalele in diferite puncte ale schemei bloc pot fi monitorizate prin streaming video (rezolutie mica-thumbnail sau imagini video de inalta rezolutie).Sasiul SELENIO suporta 14 stream-uri de tip thumbnail (cate unul pentru fiecare slot) sau un stream H264 de inalta rezolutie.
Administarea sasiului se poate face cu usurinta, meniul principal fiind impartit pe categorii: setari generale, stare sistem, conexiuni, redundanta, control, upgrade, conturi de utilizator, activare chei de licenta, structrura de directoare.
- control prin software de aplicatie CCS Navigator, asigurandu-se astfel integrarea si interoperabilitarea cu echipamentele si platformele anterioare din gama 6800+, NEO, X85/X75/X50
- control prin retele de tip SNMP
- control prin intermediul panoului frontal (display + butoane cu senzor capacitiv)
Particularitati ale managementului sistemului:
- configuratia sistemului si firmware-ul modulelor este rezidenta in cele 2 controllere de sasiu. Astfel, la inlocuirea unui modul de acelasi fel nu este necesara reconfigurarea sau un nou upgrade de firmware
- configuratia de sistem este incarcata automat in controller-ul de backup, asigurandu-se redundanta in cazul unei avarii de sistem
- generarea log-urilor de sistem si a alarmelor survenite se face in interiorul sasiului. Acestea pot fi accesate prin interfata de control sau pot fi transferate pe un stick utilizand porul USB de pe panoul frontal.
Pentru oferta sau intrebari va rugam sa ne scrieti pe Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.