Echipament pentru rack (avand dimensiunea de 1RU) pentru agregarea mai multor semnale de intrare (cu gama de frecventa in intervalul 950 … 2150 MHz), semnalul rezultat la iesire fiind utilizat in lanturi de transmisie satelit.

Este un combiner activ pentru aplicatii profesionale 24/7 cu alimentare redundanta care genereaza si alarme in cazul unei situatii de avarie.
Amplificatorul intern are valoare fixa a amplificarii si are rolul de a compensa pierderile de insertie, astfel ca semnalele agregate prezente la iesire vor fi neatenuate in raport cu semnalele de intrare.
Combiner-ul este montabil in rack (avand inaltimea de 1RU) fiind disponibil in 2 variante:
- 8:1 (8 intrari agregate la o singura iesire)
- 16: 1 (16 intrari agregate la o singura iesire)

Pentru aceste 2 versiuni exista variante cu impedante de intrare si iesire de 50 ohmi, 75 ohmi sau mixte 50-75 (intrare 50 ohmi si iesire pe 75 ohmi) sau 75-50 (intrare pe 75 ohmi si iesire pe 50 ohmi).
Combiner-ul genereaza urmatoarele tipuri de alarme:
- in cazul defectiunii surselor de alimentare
- in cazul lipsei tensiunii de alimentare pentru echipament

Descriere
Structura combiner-ului activ este identica pentru modelele 8:1 si 16:1, singura diferenta fiind numarul de intrari disponibile.
Intrarile in combiner au separare galvanica. Dupa operatia de insumare, semnalul este aplicat etajului de amplificare intern cu valoare fixa a amplificarii ce are rolul de a compensa pierderile de insertie, astfel ca semnalele insumate prezente la iesire vor fi neatenuate in raport cu intrarile.
Dupa amplificare exista si un etaj de monitorizare care dispune de o iesire de monitorizare suplimentara a semnalului RF la care se poate conecta un analizor de semnal.

Mod de functionare si operare

Panoul frontal include urmatoarele elemente:
- iesirea de monitorizare. Se conecteaza dupa caz, daca se doreste monitorizarea semnalului la iesirea din combiner cu un analizor de semnal
- indicatorul LED al starii sursei de alimentare primare (verde pentru functionare normala si stins pentru stare de avarie). Starea de avarie este semnalizata suplimentar prin activarea unei alarme pe iesirea de alarma
- indicatorul LED al starii sursei de alimentare secundare (verde pentru functionare normala si stins pentru stare de avarie). Starea de avarie este semnalizata suplimentar prin activarea unei alarme pe iesirea de alarma
- indicatorul LED al prezentei unei avarii a uneia din sursele de alimentare. LED aprins rosu cand una din sursele de alimentare prezinta o avarie sau nu primesc alimentare externa

Spatele echipamentului contine urmatoarele elemente:
- cele 8 (sau 16) intrari in combiner la care se conecteaza sursele de semnal (in domeniul de frecvente L-band). Similar oricarui echipament care lucreaza in domeniul RF, la intrarile neutilizate vor fi conectati terminatori  (de 75 sau 50 ohmi in functie de modelul echipamentului
- iesirea combiner-ului care se va conecta mai departe in lantul de transmisie satelit (catre modulator)
- intrarile de alimentare primara si secundara (220V AC) impreuna cu sigurantele fuzibile aferente
- conectorul de alarma (D-sub 9 pini). Acest conector furnizeaza iesirile de alarma, conexiunile fiind de tip contact de releu

Utilizarea functiilor de alarma
Iesirile de alarma sunt disponibile sub forma de contacte de releu la conectorul dedicat de alarma (conector de tip D-sub 9 pini) care permite interfatarea cu orice tip de echipamente de semnalizare (luminos, sonor, interfata GPI). Alarmele indica starea alimentarii echipamentului. Sunt disponibile 2 tipuri de astfel de alarme, fiecare avand contacte de releu distincte:
- defectare a uneia din sursele de alimentare (primara/secundara) sau lipsa tensiunii de alimentare pentru aceasta. Cand acest tip de alarma se produce, LED-urile de pe panoul frontal corespunzatoare surselor de alimentare indica in mod precis natura alarmei
- lipsa tensiunii de alimentare pentru intregul echipament

Caracteristici tehnice (pentru ambele modelele)
- gama de frecvente de functionare: 950 … 2150 MHz
- nivel de intrare nominal (semnal de intrare):  -10dBm
- nivel de intrare distructiv (semnal de intrare):  +10dBm
- raport al puterii reflectate (Return loss): >14dB
- atenuare de insertie: 0±3dB
- neuniformitate amplificare: <2.0±1.0 dB (950…2150 MHz) sau  <0.3±0.3 dB (in orical interval cu largime de banda de 36 MHz)
- izolatie intre intrari: >20 dB
- distorsiuni de intermodulatie: <-40 dBc (doua frecvente @ -10 dBm)
- distorsiune de timp de intarziere de grup: <5ns
- impedanta si conector pentru iesirea de monitorizare: 50 ohmi, SMA mama
- raport al puterii reflectate (Return loss) pentru iesirea de monitorizare: >14dB
- raspuns in frecventa pentru iesirea de monitorizare: (nivel de iesire minus 20dB±1.0dB)
- caracteristici electrice ale contactelor de releu ale iesirilor de alarma: 60V, 300mA

Aceste 2 modele de combiner fac parte din gama profesionala cu fiabilitate foarte mare in functionare (sursa de alimentare dubla pentru realizarea redundantei, componente atent selectate, consum redus de energie, design fara ventilatie mecanica fortata).